Raed Arafat: Spitalele destinate pacienților cu Covid au ajuns la capacitate maximă și este necesară suplimentarea capacității. Valul doi va dura pe toată perioada iernii, în toată emisfera nordică. Dacă nu respectam măsurile lupta va fi mult mai grea și va dura mai mult.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a confirmat astfel planul de extindere a internărilor cazurilor medii și grave în spitalele non-Covid, dar și imposibilitatea de a mai interna cazurile ușoare și persoanele care nu au imptome: ”Asta e etapa de care am mai vorbit si e etapa folosirii parțiale a spitalelor non-COVID. Aici nu vorbim de cazurile ușoare sau asimptomatice, acestea rămân la domiciliu. Vorbim de cazurile care au nevoie de oxigen, de tratament. Pentru ele trebuie sa avem în etapa următoare un număr suplimentar de paturi”, a spus șeful DSU.