Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Radu Mazăre a dat cluburile pe teatru

Chiar dacă a întârziat câteva minute, primarul şi-a făcut apariţia la spectacol însoţit de trei femei: iubita, mama şi mătuşa din Germania. În pauză spectacolului, edilul nu s-a putut abţine de la câteva comentarii la adresa doamnelor care l-au însoţit.

 

“Până acum am urmărit piesa “Gaiţele” pe scenă şi acum m-am întors să discut cu ale mele, una, două, trei. Mama e şefa, e Aneta, dacă le vezi cum joacă cărţi, identic ce e pe scenă e şi la mine acasă”, a spus Radu Mazăre.

 

La final, primarul i-a aplaudat pe artişti şi le-a oferit buchete de flori celor patru actriţe principale.

 

La sfârşitul acestei săptămâni, primarul va reveni la obiceiurile care l-au consacrat de altfel. El este aşteptat într-un club din Mamaia, unde va cânta taraful de la Clejani.

 

Articole similare

Articole populare