Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Putin se pregăteşte de o vizită oficială în Italia: ‘Cât mai curând!’

Preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat invitaţia de a efectua o vizită în Italia, ţară despre care se crede că ar putea face presiuni în direcţia unui dezgheţ în relaţiile europene cu Moscova şi a ridicării sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană, relatează joi agenţia Reuters, potrivit agerpres.
Kremlinul a anunţat joi că la nivel diplomatic se lucrează la un program al vizitei lui Putin, pe care premierul italian Giuseppe Conte l-a invitat la Roma „cât mai curând”, cu prilejul vizitei pe care a efectuat-o luna trecută la Moscova. Conte conduce un gu

Articole similare

Articole populare