Într-o seară am intrat la Cora, “doar ca să cumpărăm niște ceaiuri”. După vreo trei sferturi de ceas, cu coșul pe jumătate plin (sau pe jumătate gol – depinde din al cui punct de vedere privești: al optimistului, ori al pesimistului), am trecut pe la casă, unde am lăsat puțin sub 200 de lei, dar măcar am găsit ceaiuri. Și niște pulpe de rață, aduse din țara vecină și prietenă de la sud de Danubiu.
O premieră, întrucât eram ferm convins că rațele cresc doar la prietenii noștri din Ungaria.
Bine, și în Franța, dar acolo se găsesc direct sub formă de f