Mii de persoane au protestat, miercuri, în faţa Parlamentului Armeniei, cerând demisia premierului Nikol Pashinyan, pe fondul nemulţumirii faţă de acordul cu Azerbaidjanul, care a permis încetarea confruntărilor în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, informează agenţia Associated Press, potrivit agerpres.
Opoziţia din Armenia i-a cerut premierului Nikol Pashinyan să demisioneze până marţi, dar acesta a ignorat solicitarea, argumentând că acordul de pace a fost dificil, dar necesar, evitându-se pierderea întregii regiuni Nagorno-Karabah. Armenia a pierdut o mare parte
