Generalii la putere în Sudan şi liderii protestatarilor au ajuns la un acord vineri, după mai multe săptămâni de dispute politice, cu privire la instanţa care urmează să conducă ţara în perioada de tranziţie, a anunţat un mediator, notează AFP, potrivit agerpres.
Consiliul militar care administrează ţara şi Alianţa pentru Libertate şi Schimbare, vârful de lance al contestării, „au căzut de acord” pentru o conducere „alternativă” a instanţei care va guverna într-o perioadă de tranziţie de circa trei ani, a anunţat într-o conferinţă de pr
