Parfumul ajută la pierderea kilogramelor pentru că reduce pofta de mâncare. Parfumul “Prends-moi”, este o conţine ingrediente care eliberează b-endofina, o substanţă ce transmite creierului o senzaţie de plăcere şi de bunăstare şi cel mai important reduce pofta de mâncare.
Extractele de cafeină, carnitina şi spirulina sunt substanţele care ajută la arderea grăsimilor. Parfumul a fost deja testat pe femei cu vârste cuprinse între 18-70 de ani. După doar 28 de zile, 75% dintre acestea au constatat că parfumul le-a redus nevoia de gustări, iar 73% dintre femei au declarat ca produsul le-a creat o senzaţie de plăcere, în timp ce 70% dintre ele au declarat ca parfumul a avut efecte asupra obiceiurilor lor alimentare.
Parfumul trebuie pulverizat cu generozitate în fiecare dimineaţă, la fel ca un parfum obişnuit, iar efectul de remodelare poate fi obţinut prin masarea cu parfum a zonelor cu probleme, dimineaţa şi seara.


