Primarii penali ai celor mai mari orașe din România: Cum suntem conduși de hoți
Cei mai importanţi primari din România care au probleme cu legea.
Sorin Oprescu, , primarul Capitalei, a fost reţinut de procurorii DNA ,fiind acuzat de luare de mită. Tribunalul Bucureşti a emis apoi mandat de arestare preventivă.
Potrivit anchetatorilor, primarul general al Capitalei ar fi primit, de la şeful unei instituţii din subordine, 25.000 de euro, bani ce proveneau de la patru denunţători. Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.
Baia Mare, Cătălin Cherecheş – UNPR
Considerat un ”primar boier”, edilul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş (UNPR), este în vizorul procurorilor din 2013. Faptele pentru care este cercetat de DNA sunt luare de mită şi trafic de influenţă. Pe 2 octombrie, a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu, în formă continuată,
– complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată
– complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
– complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată,
Bacău, Romeo Stavarache – PNL
Primarul municipiului Bacău a ajuns ”gospodarul” oraşului în 2004. Lui i-a plăcut banul altora, fiind printre cei care au ”vămuit” contracte. În 2014, Romeo Stavarache a fost trimis în judecată de procurori pentru fapte de corupţie. Cercetat sub control judiciar, a încălcat măsura, aşa că a fost în arest preventiv trei luni, iar acum este sub control judiciar.
Braşov, George Scripcaru – PNL
Primarul Braşovului e cercetat pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Este cercetat sub control judiciar, dar magistraţii nu i-au interzis să îşi exercite funcţia de primar, astfel că nu a fost suspendat. Este primarul reşedinţei judeţului Braşov din 2004.
Buzău, Constantin Boşcodeală – PSD
Un alt primar care s-a considerat atotputernic şi a fost prins de procurori la borcanul cu şpagă este Constantin Boşcodeală. Acesta a fost ales edil al oraşului în 1996 şi a fost primar până în 2013, când a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Edilul a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani de închisoare cu executare. Mai are un dosar penal pe rolul Tribunalului Dâmboviţa.
Constanţa, Radu Mazăre – PSD
Celebrul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie. A stat în arest în perioada 3 aprilie – 24 iunie, dată de la care a dispărut din viaţa publică. Şi-a dat demisia de la primărie pe 22 mai 2015.
Iaşi, Gheorghe Nichita – PSD
Primarul celui mai mare oraş din Moldova, Gheorghe Nichita, a ajuns pe mâna justiţiei suspectat nu de luare de mită, ci pentru că a folosit instituţiile din subordine în interes propriu. Edilul şi-ar fi determinat subordonaţii din cadrul Poliţiei Locale să o urmărească peste tot pe iubita care nu mai voia să fie iubită. Nichita e sub control judiciar, având interdicţie de a îşi exercita funcţia de primar.
Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan – PMP
Edilul, ales în 2004, are deja o poreclă: ”primarul cu patru dosare penale”. El a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Microsoft (acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani) unde a primit 3.996.360 de euro. Mai are trei dosare penale pe rolul instanţelor.
Piteşti, Tudor Pendiuc – PSD
Potrivit DNA, edilul a prejudiciat bugetul local cu 6,3 milioane de euro şi este trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Edilul a fost arestat preventiv în toamna anului trecut şi a petrecut 9 luni în arest. Din data de 14 august 2015, este sub supraveghere judiciară, iar procesul continuă.
Ploieşti, Iulian Bădescu – PSD
Aproape de Bucureşti, sumele cresc, şpaga nu mai are limite. Iulian Bădescu este la primul mandat şi imediat ce s-a înscăunat s-a şi ”mânjit”. În martie 2015, Iulian Bădescu a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Acuzaţiile vizează atât finanţarea clubului Petrolul, cât şi activitatea sa anterioară ca senator. Se află în arest.
Slatina, Minel Prina – PSD
Pe 3 februarie 2013 au loc alegeri parţiale şi ajunge primar, deşi, culmea, în decembrie 2012 e condamnat de Curtea de Apel Craiova pentru fapte de corupţie. A primit o pedeapsă de patru ani pentru că, pe când era director la Direcţia Tehnică a Primăriei Slatina, a acordat ilegal mai multe contracte de licitaţii publice către anumite firme. În martie 2015 Prina a primit noi acuzaţii: fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani. Este arestat la domiciliu.
Slobozia, Alexandru Stoica – PSD
Ales în 2012 ca primar al celui mai mare oraş din Ialomiţa, a ajuns şi el pe lista neagră a DNA. A fost trimis în judecată, anul acesta, sub acuzaţiile de fals intelectual şi instigare la fals intelectual. Este în continuare la cârma oraşului.
Târgovişte, Gabriel Boriga – PNL
Nici capitala judeţului Dâmboviţa nu a avut mai mult noroc cu primarul. Boriga conducea oraşul din 2008 şi a fost suspendat pentru corupţie la data de 19 iunie 2014. A fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în procesul de corupţie privind achiziţia la preţuri “umflate” a unor echipamente pentru locuri de joacă.
Tulcea, Constantin Hogea – PNL
Aici corupţia este la ea acasă. Concluzia este a procurorilor DNA care l-au acuzat pe Constantin Hogea de luare de mită. Acesta a condus Primăria Tulcea din 2004 până în luna mai 2015, când a fost reţinut de procurori. El este acuzat că a emis autorizaţia de construire a unui bloc fără a se fi obţinut avizele prealabile, primarul primind în schimb în 2009 un apartament cu trei camere. Din luna iulie, fostul primar a fost plasat în arest la domiciliu. Constantin Hogea a fost suspendat din funcţia deţinută prin ordin de prefect, scrie click.ro