Povestea tânărului din Gorj care a luat 9 la bacalaureat, dar nu are bani să meargă la facultate
Ionuț „Pif” Piscureanu a luat bacalaureatul cu 9,00. Din păcate, după susținerea admiterii la facultate, a aflat că a intrat la „cu taxă”. Familia sa nu are posibilitatea financiară să își țină fiul în facultate, la Timișoara. Taxa anuală de studii va fi 3.300 lei, iar până marțea viitoare, tânărul va trebui să achite 660 lei, prima tranșă.
De multe ori, greutățile financiare prin care trece familia sa i-au frânt aripile viselor, dar Pif a încercat să spere și să meargă mai departe.
A promis că va munci și a învățat, a obținut o medie foarte bună la examenul de bacalaureat și a susținut admiterea la Facultatea de Design Vestimentar din Timișoara, dar a fost admis la „cu taxă”. Taxa anuală de școlarizare este de 3.300 lei plus cheltuielile de pe parcursul anului, iar familia sa trăiește din ajutor social și alocațiile copiilor.
„Provin dintr-o familie destul de numeroasă, suntem patru copii la părinți. În momentul actual, din nefericire, niciunul dintre părinți nu are un loc de muncă. Din păcate, doar mama ne ajută, ne susține, căci tatălui nu îi pasă. Și bunica maternă. Din familie, mama îmi acordă încredere în ceea ce m-am hotărât de curând să fac, anume design vestimentar! Ceilalți au păreri împărțite, spunându-mi că ar fi mai bine să urmez ceva mai concret. Prin design înțeleg o inegalabilă libertate în creație, inovație, o continuă tranziție și plăcerea muncii depuse! Fac schițe de trei ani și anul trecut am ajuns la concluzia că urmarea designului m-ar face fericit. Aproape renunțasem când am văzut că am intrat la cu taxă. Nu avem bani. Știu asta. M-a sunat mama și mi-a zis să nu renunț, că va merge la bancă să vadă cum poate face un împrumut. Deși nu cred că va reuși, ea nu lucrează. Dar prin gestul ei, mi-a dat putere, sper să reușim să strângem banii. Eu vin acasă și îmi caut de lucru. Va fi nevoie de sacrificii, având în vederea situația financiară prezentă, poate că va fi necesar să întrerup studiul cel puțin un an pentru a câștiga și strânge banii necesari continuării facultății. Omul e liber să viseze, însă uneori trebuie să ne limităm în funcție de posibilități”, a spus, cu amărăciune, Ionuț „Pif” Piscureanu.
Un atelier de croitorie din Târgu-Jiu a preluat câteva schițe de ale tânărului și va croi superbe rochii de seară!
Tânărul își dorește foarte mult să aibă posibilitatea să urmeze cursurile acestei facultăți. Nu și-a dorit altceva și s-a pregătit cum a putut mai bine. Nu a avut posibilitatea să facă pregătire contra cost cu profesori de desen sau de design. „Anul curent școlar am mers la Palatul Copiilor, evoluția este clară, dar prezentarea mea la examen n-a fost tocmai apreciată. Am realizat în concurs una dintre cele mai bune lucrări ale mele… într-adevăr am ocolit puțin tema. Am primit ca sursă de inspirație o machetă din niște stinghiuțe de lemn unite cu sârmuliță într-o formă abstractă… dar am încercat cât s-a putut să le folosesc în lucrare. La predarea lucrării și după ce văzusem majoritatea lucrărilor colegilor… credeam că va fi posibil să fiu ultimul sau penultimul care intră sau imediat sub linie. În clasament nu este mare diferența, la medie însă este… Dar niciodată nu poți contrazice un specialist! Concurența a fost mare, am avut oameni din domeniu, dar și fete de 10 de la alte profiluri care au avut posibilitatea să facă pregătire contra cost. Eu nu am putut să fac asta, nu am avut cum”, a spus adolescentul.
S-a împrumutat ca să meargă la examen
Pif nu a avut bani nici să meargă la Timișoara, la examenul de admitere. S-a împrumutat și acum are datorii de achitat. Nu este prima dată când se împrumută. „A fost nevoie să împrumut bani ca să pot merge la examen, la Timișoara. Un stres în plus, căci acum mă gândesc doar că i-am dezamăgit pe cei care m-au ajutat. Pur și simplu, m-a durut când am văzut clasamentul. Da, sunt anumite persoane care probabil aveau așteptări de la mine. Îmi pare rău dacă i-am dezamăgit. Cred că cel mai dezamăgit voi fi eu, dacă nu reușim să strângem bani. Mama a zis că merge la bancă, dar ea nu lucrează. Cine îi va da bani împrumut? Și taxa este destul de mare”, spune tânărul.
Pif are mare nevoie de sprijin financiar ca să își poată achita taxa la facultate! „Ca venituri financiare avem alocațiile pentru patru copii și ajutorul social… Plus ce primeam la școala, la liceu, un fel de bursă. Am absolvit la Colegiul Național Spiru Haret din Târgu-Jiu. Ironia sorții este că am intrat la Facultatea de Design, nu asta este problema. Dar n-am reușit să mă clasez în cele nouă locuri care rămăseseră la buget. După primul an, datorită mediilor, pot trece la fără taxă. Acesta este și planul”, a spus, încrezător, Pif.
Deși tânăr, Pif a luptat mereu pentru a-și împlini visul. A încercat să treacă peste prejudecățile semenilor, a muncit și acum speră ca situația sa financiară să se rezolve. Își dorește foarte mult să studieze, mai ales că a dovedit să se pricepe și că are talent. „M-am străduit să învăț cât mai multe, să mă țin de școală, să fac față tuturor părerilor contra. Aici, la Gorj, când spui că dai la modă, la facultatea de design, oamenii te privesc ciudat. Nu știu ce facultate e asta. Ceva de genul: ca să faci țoale, ai nevoie de facultate?! Au fost persoane care mi-au spus să dau la facultate în Târgu-Jiu, dar eu mi-am dorit o anumită facultate, vorbim despre viitorul meu. Nu am vrut doar să fac o facultate, ci să fac ceva la care mă pricep, care îmi place. Mi s-a spus că dacă n-am bani, mai bine stau acasă. Și să merg la muncă. La muncă voi merge, îmi voi căuta un loc de muncă, ca să strâng banii de taxă. Sper să reușesc. Oricât de greu ar fi. Acum este problema cu prima tranșă. Este greu. Foarte greu. Și dureros”, a spus, cu tristețe, proaspătul admis la Facultatea de Design din Timișoara.
Sursa: gorj-domino.ro