Povestea lui Dănuț sau regretul că aș fi putut face ceva pentru el și nu am făcut-o
Aveam vreo 9 ani. Jucam fotbal la echipa de juniori FC Baia Mare. Eram extremă dreaptă. Viteză bună, reacție rapidă ca să scap de marcajul fundașilor și niște centrări date tare și care picau exact pe capul sau la piciorul coechipierilor din careu. Cel mai bine mă înțelegeam, ca extremă, cu Dănuț. Un băiat mititel, dar cu o viziune a jocului formidabilă. Eram mereu cu capul pe sus și alegea cele mai bune variante de continuare a fazei. Dănuț mă deschidea (pentru cei care nu știu fotbal, îmi dădea cele mai bune pase pe contra-atac) cel mai bine. Aveam chimie cu el. Sa… citeste mai mult