Umezeala mi se încurca între gene, alungind culorile, încețoșând imaginea cerului ce părea măcinat de propria-i împietrire. Mergeam fără nicio țintă, fără grabă, cu mâinile în buzunare, printre puținii oameni care se aventuraseră la ora aceea pe străzile Londrei. Nu recunoșteam nimic, mă cam rătăcisem, dar știam că asta nu e o problemă, orașul e atât de turistic încât fiecare stâlp are o excrescență colorată cu indicații. L-am zărit cu coada ochiului, dar până să întorc capul cotise deja pe o străduță laterală. Am zis că sigur mi s-a părut, sunt