Douăsprezece persoane, între care trei comandanţi ai protecţiei civile, vor fi judecaţi pentru omucidere prin neglijenţă după incendiul soldat cu 64 de morţi în iunie 2017 într-o zonă împădurită din centrul Portugaliei, a anunţat joi ministerul public citat de AFP, potrivit agerpres.
Actul de acuzare emis de parchetul din Leiria vizează de asemenea trei aleşi locali, un angajat al primăriei, doi înalţi responsabili ai unei companii de electricitate şi trei funcţionari ai unei întreprinderi care se ocupa de întreţinerea unei şosele pe care şi-au găsit sfârşitul a
