Cel mai simplu e să nu-ți pese. Adică să nu faci nimic. Să stai și să aștepți pentru că – nu-i așa? – ți se cuvine, dacă se poate, totul. E ca-n starea de bebeluș: ești iubit, ești hrănit, ești spălat, ești mîngîiat, legănat, îmbrăcat, protejat și tot așa. Nu se poate să nu fi întîlnit și tu bebeluși care aveau chiar și 20, 30 sau 40 de ani… Uneori, cînd vremurile-s grele sau foarte grele, e cumva firesc să aibă cineva grijă de tine. Recunoaște că și tu ți-ai dorit uneori să fi îngrijit. Să simți atenția celuilalt față de tine.