De pe site-ul metropotam.ro afli lucruri interesante despre restaurantul „Lacrimi și Sfinți” a lui Mircea Dinescu. O fată ce se semnează cu numele Cristina scrie pe site-ul enunțat:”Este adevărat că atunci când am intrat am așteptat să ne salute cineva și să ne întrebe ce dorim (doream să ni se spună care era masa rezervată de noi) și am întrebat în stânga, nu știa, în dreapta, trebuia să verifice în altă parte… dar cât am stat în picioare la ușă, în spatele nostru stătea la masă Pleșu.
E adevărat și că între fiecare fel de mâncare am așteptat vreo oră, dar pe lângă masa noastră a trecut de trei ori Dinescu.
E adevărat că am mâncat bine, mâncare gătită sănătos (și gras), făcută cu simț de răspundere și cu rețete vechi, ca la bunica acasă, dar am plătit două persoane 170 de lei”.
Un alt cititor ce semnează cu pseudonimul „saladjin” scrie: ” limonada mea nu era în niciun fel deosebită, ba chiar am văzut mult mai bine în multe locuri, a fost doar scumpă din cauza locului în sine. dinescu e k, pleșu este o c***vă politică, așa că îmi lasă un gust amar faptul că de dragul “intelectualității”, lumea ciocnea ușurel pahare și se scremea să emită sofisme elegante din vârful buzelor, știind că, vezi doamne, acolo e lume bună”.
Nici cititorul ce se semnează „mau” nu are o părere prea bună despre restaurant: „apreciez design-ul … dar consider per total improprie categoria de preț în care se situează acest restaurant având în vedere preparatele servite. fără să fiu lipsit de patriotism mâncarea românească în general nu justifică aceste prețuri și cu atât mai puțin dacă este servită pe plaiurile noastre”.
Și Monica își spune oful:” În afară de designul într-adevăr special, restaurantul s-ar fi dorit cred un petit gourmet românesc: porții mici, delicioase, la prețuri mari. Aș fi înțeles asta, dacă ar fi ieșit toate ingredientele la număr, însă în cele două dăți când am fost acolo și am încercat diverse feluri alături de prieteni, am avut parte doar de porții mici la prețuri mari. Mai mult de atât, după ce ți se lungesc urechile așteptând să vină “nebuniile” comandate, descoperi că toate felurile de mâncare sunt meschine (4 feliuțe de cartofi, zău așa!) și băltesc în grasime, ori ăsta nu e chiar un motiv de apreciere a felurilor de mâncare românești (poți să gătești o rață mută și fără să o îmbibi în untură, și în mod sigur poți să faci o garnitura de mazare fără să o îmbibi în untură). În cazul în care vrei alternative mai “ușoare” (deși cine a mai pomenit să mănânci ușor în gastronomia românească?, ar zice dl Dinescu), acestea nu prea sunt. Salatele nu sunt chiar îndestulătoare și nici foarte variate, aperitivele sunt mignone, cât pentru o persoană (uitați de sharing is caring!) și nu atât de speciale cum sunt și prezentate, iar plăcinta cu brânză este.. rece. Sugestii ar fi din plin: porții mai mari (românii mănâncă mult chiar și gourmet), renunțați la untura în exces, variați felurile de mâncare, schimbați deserturile (NU sunt nici pe departe atât de speciale cum credeți). Și de asemenea, la pretențiile casei, ar fi fost binevenit ceva din partea gazdelor. Noroc cu vinul, dar nu este un motiv destul de puternic să ne facă să revenim. Și zău că-mi pare rău ca e așa!”.
În final și „Ela” are ceva de spus: „Restaurantul arată foarte bine și mâncarea mi s-a părut bună dar servirea este incredibil de înceată. Am fost duminică la prânz și am stat aproximativ 3 ore în restaurant. A durat 20 de minute până ni s-a luat comanda și a durat aproape o ora până a venit ciorba la masă și încă o oră până a venit felul principal. Aș fi dorit și o cafea dar nu vroiam să mă apuce miezul nopții acolo. Mă gândeam că măcar cu nota sunt mai prompți dar cred că am așteptat-o jumătate de oră. Mărimea porțiilor și prețurile nu m-au deranjat dar nu cred că aș reveni prea curând. Cel puțin nu în weekend sau seara”.
