”Modelul celor șapte poli urbani de creștere care funcționează de câțiva ani în România este unul pozitiv și se constituie în cea mai bună dovadă că printr-o bună organizare și prin selecția unor proiecte viabile se poate realiza un grad înalt de absorbție a fondurilor europene. Provocarea este însă de a continua acest proces de dezvoltare bazată pe poli urbani de creștere concomitent cu procesul de regionalizare a României, cele două procese fiind paralele și complementare. De altfel, Comisia Europeană cere pentru intervalul 2014-2020 ca cel puțin 5% din fondurile europene de dezvoltare regională să fie alocate pentru dezvoltare urbană”, susține Gabriela Firea.
Potrivit acesteia, există pericolul ca în ”cursa contra cronometru pentru absorbția fondurilor europene să se abdice de la rolul primordial al acestui proces”, acela de a asigura investiții de care să beneficieze și zonele limitrofe, nu doar orașele centrale, investiții cu adevărat ”sinergice”.
”Acest model de dezvoltare, chiar dacă pleacă de la o inechitate asumată, aceea că nu se pot dezvolta toate zonele în același ritm, se bazează pe un fapt verificat, anume că dezvoltarea unui oraș-pilon antrenează după sine, în mod natural, întreaga zonă limitrofă. Prin urmare, acest proces natural trebuie doar canalizat cu atenție, iar pe termen lung inechitățile vor dispărea concomitent cu redistribuirea populației în funcție de accesul la resurse și facilități. Până acum, cei șapte poli urbani de creștere s-au dezvoltat individual și independent, ținând cont doar de specificul și nevoile locale. De-acum înainte va trebui să intrăm într-o nouă etapă, atât cantitativă, prin influențarea de noi poli, inclusiv cel mult așteptat în zona București-Ilfov, dar și calitativă, prin realizarea unor strategii între poli din aceeași regiune sau chiar regiuni alăturate. Un bun exemplu în acest sens poate fi culoarul București-Ploiești-Brașov, care va reuni trei zone metropolitane tangente”, susține Gabriela Firea.
Ea consideră că procesul de regionalizare este menit să aducă un plus de ordine ”în acest haos aparent”, prin clasificarea ”cu rigurozitate a orașelor”, prin definirea și interconectarea în ”sistem fagure” a tuturor polilor de creștere, ceea ce va aduce, pe lângă un grad sporit de absorbție a fondurilor europene, și premisele unei dezvoltări durabile.
Sursa: www.gabriela-firea.ro


