Pe când eram eu tânăr, lumea avea
un sens. În vremurile de odinioară,
trăgeai ce trăgeai, ce-i drept, dar lumea se urnea
ca stânca, ţâşnea victorioasă,
se rostogolea, se făcea fărâme iar şi iar,
mereu mai nouă, mai puternică, mai proaspătă,
şi îşi privea propriul chip