Pavilionul Verde, înalt, de porțelan,Lucea superb, departe, pe lacul diafan.Ducea până la dânsul un pod ușor, de jad,Întins ca blana moale a tigrului vărgat.Acolo, în tăcere, în nopțile târzii,Ședeau câțiva prieteni, în mantii aurii.Tăcuți ședeau acolo prietenii acești;Din când în când, pe gânduri, sorbeau adânc din cești.

