Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Petru Mircea a recunoscut că are în vedere reînhumarea Mădălinei Manole în alt cimitir

Cu toate că nu dă curs discuțiilor, Petru Mircea a recunoscut pentru ziarul ring că are în vedere  reînhumarea artistei într-un alt cimitir. A spus că nu îl interesează să clarifice ”aberațiile” spuse de socrul său ci încearcă să se țină departe de toate astea și să aibă grijă de copilul său și al Mădălinei.

El speră că la un moment dat toate aceste acuzații vor înceta, lumea se va liniști , iar presa nu va mai scrie pe această temă. Nu dorește să-i ducă pe părinții Mădălinei prin tribunale pentru că nu ar rezolva nimic și cu siguranță asta nu ar schimba tragedia pe care a trăit-o.

Ion Manole susține că ginerele său nu se ocupă de mormântul Mădălinei, iar la acest lucru Mircea spune că atunci când a decis să-și înmormânteze soția la Ploiești pentru părinții ei a făcut-o, știind că lui îi va fi greu să facă naveta. Urmărește să rezolve lucrurile și lasă să se înțeleagă că ar dori să o reînhumeze în altă parte.

Referitor la copil el menționează că nimeni nu s-a interesat de felul în care s-a descurcat până acum singur cu copilul și din acest motiv pe nimeni nu ar trebui să intereseze acest subiect. În ultimii doi ani a trebuit să stea la telefon cu jurnaliștii pentru a demonta declarațiile făcute de socrul lui, însă și-a pierdut răbdarea și energia, iar din partea lui oamenii pot înțelege ce doresc.

El a declarat că va încerca să-și crească copilul la fel ca până acum și să-l țină cât mai departe de socrii săi.

Articole similare

Articole populare