Raluca, fiica preşedintelui FRF, Mircea Sandu, şi-a inaugurat miercuri un restaurant de fiţe în buricul Bucureştiului. Şi, cum are nevoie de personal priceput, pentru a-şi atrage clientelă, Raluca ar vrea să-l angajeze, ca bucătar-şef, pe Petru Buiuca, câştigătorul de miercuri al concursului “MasterChef”.
“La Pro TV s-a descurcat foarte bine. Dacă îmi dovedeşte şi mie că e un maestru al artei culinare, se alătură echipei noastre. Am discutat cu asociații mei şi au fost şi ei de acord. Dacă şi Petru este interesat de ofertă, îl aştept la Mercado să stăm de vorbă”, a declarat Raluca, pentru Libertatea.
Salariul pe care Petru ar putea să-l încaseze, ca bucătar-şef, este demn de luat în calcul: 2.500 de euro pe lună!


