Pepe, prezentatorul emisiunii “Naţiune, te cunosc de undeva!”, de la Prima TV, s-a implicat direct în lucrările de renovare, aşa că, timp de câteva ore pe zi, el stă la vila lui din Pipera, printre zidari: “Am în permanenţă 7-8 muncitori care lucrează de zor. Săptămâna asta cred că vor termina şi gardul, mai au în lateral, iar azi termină de finisat pe interior”, ne-a povestit artistul. Vila lui Pepe are trei dormitoare, două băi, o bucătărie, apoi alte câteva încăperi pe post de livingroom şi dressingroom: “Casa am împărţit-o altfel, faţă de cum era, după necesităţile noastre. De când am cumpărat-o, atât eu, cât şi Raluca ştiam cum voiam să o facem. Sper ca măcar la jumătatea lunii octombrie să ne putem muta în casă nouă”, ne-a mai spus Pepe, care locuieşte acum în casa socrilor.


