„Rezistăm, continuăm”, este crezul scriitorului italian antimafia Roberto Saviano, aflat sub protecţia poliţiei după publicarea cărţii sale ”Gomora”, iar ”lectura este, de asemenea, un act de rezistenţă”, a susţinut autorul, prezent la un festival dedicat literaturii poliţiste desfăşurat în Franţa, a relatat sâmbătă AFP, scrie Agerpres.
„Simplul fapt de a fi aici este un act de rezistenţă”, a adăugat acesta în faţa publicului prezent la festival, care l-a aplaudat sâmbătă cu entuziasm, în picioare, într-un teatru plin
