În forma depusă de Parlament, proiectul prevede că pensiile militare sau revizuite, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, să fie plătite totuşi în cuantumul cuvenit pentru acea lună. Actul normativ stabileşte că plata în acest cuantum va fi efectuată începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare această lege.
Decizia a fost luată după ce Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvenul nu are în acest moment resurse pentru a acoperi suma de 8 milioane de lei lunar reprezentând pierderi ale militarilor la calcularea pensiilor, el arătând că această sumă ar putea fi găsită eventual din ajustări în bugetele de pensii ale ministerelor.
Întrebat dacă Guvernul a identificat resurse pentru a acoperi aceste cheltuieli: “Am avut azi o nouă discuţie cu vicepremierul Oprea şi cu miniştrii Duşa şi Stroe privind cele 18.000 de persoane care au avut de pierdut prin calcularea pensiilor militare. Suma lunară este cam de 8 milioane de lei. Nu avem în acest momet din alte resurse, eventual poate fi găsită din ajustări în cadrul bugetelor de pensii ale fiecărui minister în parte”, a declarat Victor Ponta.


