Mereu îi atrag atenţia soţului meu (şi când îl arăt cu degetul pe el, mă bag şi eu de cealaltă parte a degetului, de parcă, prin glasul meu se diferenţiază o raţiune supremă care ne învaţă cum să terminăm cu copilăriile şi să fim părinţi mai cu ţiglele pe casă), să vorbească frumos. Şi corect. Adică, să explic. omul nu e vreun agramat, ci-şi are toate cratimele la el, însă noi am dezvoltat de-a lungul vremii un soi de limbaj româno-adaptat, cu multe excepţii acceptate şi plin de licenţe din astea miruneşti de toată groaza.