Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

PDL un motiv de destrămare pentru USL?

Referitor la această situație, un punct de vedere public a avut de curând Liviu Dragnea care se declară nemulțumit de migrația pedeliștilor în PNL. El atrage atenția că înmulțirea unor astfel de cazuri reprezintă un pericol, pentru că apropierea PNL de PDL aduce un semn mare de întrebare în ceea ce privește funcționarea și credibilitatea USL.

Dragnea precizează, de asemenea, că atât colegii liberali, cât și colegii din PC, ar trebui să se gândească bine dacă doresc să păstreze USL și să se contureze două blocuri politice stânga-dreapta sau să se destrame alianța și să lase România în această  „baltă politică”.

Se pare că valoarea USL este într-o continuă scădere. Credibilitatea sa se diminuează nu doar din cauza lipsei de soluții reale pentru problemele României, ci și prin oamenii care îi reprezintă. Apreciem însă bunătatea și puterea de a ierta a domnului Crin Antonescu, care înainte a fost înjurat și batjocorit de Stănișoara, iar acum îl primește pe acesta cu brațele deschise în PNL.

Articole similare

Articole populare