Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Parlamentul European condamnă încălcarea drepturilor omului în Rusia şi Afganistan

Parlamentul European a condamnat joi în termeni fermi condamnarea ”motivată politic” la 25 de ani de închisoare a jurnalistului şi disidentului rus Vladimir Kara-Murza, şi a solicitat eliberarea imediată şi necondiţionată a acestuia şi a tuturor celorlalţi deţinuţi politici din Rusia, printre care opozantul rus Aleksei Navalnîi, laureat al Premiului Saharov pentru libertatea de gândire, care efectuează o pedeapsă de nouă ani de închisoare, indică un comunicat al PE, potrivit agerpres. 
Într-o rezoluţie adoptată cu 508 voturi pentru, 14 voturi împotrivă şi

Articole similare

Articole populare