“Maeștrii războiului închid ochii la faptul că miliarde de dolari sunt cheltuite pentru ucidere și devastare, dar resursele necesare pentru medicină, educație și reconstruire nu se găsesc nicăieri. (…) Vai de cei care manipulează religia și chiar numele Domnului în scopul propriului câștig militar, economic și politic, târând în întuneric și mizerie ceea ce este sacru. Este o lume întoarsă cu susul în jos, o exploatare a creației lui Dumnezeu, care trebuie denunțată și respinsă de orice conștiință sinceră”, a spus Papa Leon, în timpul vizitei din Camerun.
De precizat este că în Camerun, mii de persoane au murit în ultimii zeci de ani, din cauza unui război civil latent. Papa a încercat să transmită un mesaj de reconciliere și speranță, subliniind că situația nu a degenerat într-un c…
