Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Papa Francisc îi îndeamnă pe creștini să se roage pentru guvernanţi și să nu-i mai jignească

Papa Francisc a lansat luni un apel creştinilor să se roage pentru guvernanţi, chiar şi atunci când nu sunt pe placul lor sau gândesc altfel decât ei, în cadrul liturghiei oficiate în Bazilica San Pietro cu prilejul sărbătoririi zilei Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, relatează EFE, potrivit agerpres.
„Sfântul Petru i-a îndemnat pe creştini să se roage pentru toată lumea, în primul rând pentru cei care îi conduc. Este o sarcină pe care Domnul nostru ne-o încredinţează. Oare facem acest lucru? Sau doar vorbim, insultăm şi asta este suficient? Dumnezeu aşteap

Articole similare

Articole populare