Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a petrecut circa 40 de minute la spitalul Gemelli din Roma, unde a fost supus marţi unui control medical, după care a revenit la Vatican, a relatat presa italiană, potrivit Reuters, scrie agerpres.
Suveranul pontif a mers la o secţie din spital specializată în tratarea pacienţilor vârstnici, unde a sosit la ora locală 10:40 (08:40 GMT), şi a părăsit spitalul aproximativ la ora 11:20, potrivit relatărilor de presă.
Citește și : Barajul care alimentează cu apă centrala nucleară de la Zaporojie a fost ARUNCAT în AER
Biroul de presă
