Papa Francisc a condamnat exploatarea Africii şi a locuitorilor ei înaintea călătoriei pe care urmează să o efectueze pe acest continent, la sfârşitul acestei luni, transmite agenţia DPA, potrivit agerpres.
„Această idee că Africa există pentru a fi exploatată este cea mai mare nedreptate”, a declarat papa.
Citeşte şi: Au fost găsite cutiile negre ale avionului prăbuşit în Nepal – Black News
„Dar (ea) există în subconştientul colectiv al multor oameni şi asta trebuie schimbat”, a susţinut suveranul pontif într-un interviu publicat în weeken
