La 5 august 2026, amonte de Agriș, în pădurea întinsă spre zona Țiganu, la un mic luminiș de pe marginea drumului am fotografiat un păianjen pe care l-am determinat ca fiind Misumena vatia; pe un grup online focalizat pe determinarea păianjenilor, specia a fost confirmată de către Elliot Rottacker: Yes female Misumena vatia (Goldenrod crab spider); la fel, colegul și prietenul arahnolog Urák István a confirmat corectitudinea determinării.
În engleză specia se numește goldenrod crab spider, adică păianjen-crab de splinuță/ planta Solidago; whitedeath crab spider/ păianjen-crab mortea-albă, flower crab spider/ păianjen-crab al florilor; în maghiară se numește viráglakó karolópók, adică păianjen-îmbrățișător care locuiește în flori. În română am văzut denumirea păianjenul-crab de flori.
…

