Nu stiu daca v-am zis vreodata (cel mai probabil nu, ca sa nu afle si mama) ca eu am aplicat la toate call-urile de voluntari ale misiunilor spatiale care trimiteau oameni obisnuiti in spatiu. Rusi, americani, chinezi, nu conta. Fa-te frate cu dracu’ pina ajungi in spatiu, asta era motto-ul meu. Cum auzeam o stire cum ca se cauta un om normal, non cosmonaut, intram pe net, cautam, aplicam. Nu m-a selectat nimeni niciodata (nici macar nu mi-au raspuns la mailuri sincera sa fiu), dar eu nu mi-am pierdut niciodata speranta. In schimb, la un moment dat, mi-am pierdut dorinta de a mai merge,
