Acum ceva mulți ani am lucrat într-o companie care nu-și prea înțelegea angajații și nici nu considera că e bine să existe un echilibru între viață și muncă. Era în vremurile când carierele se construiau pe brânci, fără pauze sau masă de prânz, fără respiro, cu patimă și îndârjire absurdă doar în direcția muncii continue, 12 ore. Printre acești carieriști îndârjiți, era și un coleg ce se visa rapid pe culmile succesului, foarte vigilent cu pauzele și mereu în criză de timp. Uneori sistemul poate fi un impediment în calea prânzului, dar câteodată oame… citeste mai mult