Mira Ceti îşi urca încet muntele ca în fiecare seară. Îşi lăsase capota maşinii în jos, vântul îi spulbera uşor părul în toate direcţiile. Era pace în acel unic moment în care era singură cu muntele şi vânturile lui. Îşi vorbeau în limba pe care Mira o moştenise de la cei care stăpâniseră Observatorul înaintea ei. Spre înserat ea cerea voie muntelui să o lase să …… citeste mai mult