Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat că primul său convoi cu ajutoare umanitare a sosit vineri în apropiere de Soledar, în estul Ucrainei, una dintre localităţile cele mai disputate de la începerea invaziei Rusiei asupra ţării vecine, transmite AFP, potrivit agerpres.
”Este vorba despre primul convoi umanitar inter-agenţii care ajunge în zonă”, a declarat Jens Laerke, purtător de cuvânt al Biroului de coordonare a afacerilor umanitare al ONU (OCHA), într-o conferinţă de presă desfăşurată la Geneva.
Citește și : Trump a fost amendat cu aproape u
