Avertismentul lansat marţi de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) este mai clar ca oricând: dacă omenirea amână acţiunile imediate şi radicale necesare pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon (CO2), catastrofa climatică nu va mai putea fi evitată, relatează AFP, potrivit agerpres.
Pentru a păstra speranţa privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, obiectivul ideal convenit prin Acordul de la Paris, emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui reduse cu 7,6% pe an, în fiecare an, de anul viitor până în 2030, conform raportului anual al Programului Naţ
