Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Oferta unui liceu: Vinde porci

Un liceu din judeţul Hunedoara vinde porci de Crăciun. Animalele sunt crescute chiar în ferma şcolii, de către elevi, şi hrănite doar cu produse ecologice, obţinute din culturile îngrijite tot de ei. Astfel, tinerii învaţă meserie, dar strâng şi bani pentru liceu.
Viitorii tehnicieni veterinari spun că animalele crescute de ei sunt sănătoase pentru că sunt hrănite doar cu produse naturale.

Vezi şi: Probleme GRAVE în Bucureşti: Se surpă terenul în Cotroceni. Zeci de persoane evacuate

 

Nicolae Iovan, elev: „Produse de la noi, de aici din cultură provenite, nu din alte locuri, sunt produse naturale, ecologice”.

Darius Șandru, elev: „Noi mergem și la cules, și la semănat, no, le măcinăm aici, avem moară, îi vindem, cu banii luați pe ei se cumpără utilaje, tratamente la porci, la vaci, la oi”.

Marius Șiler, director Colegiul Agricol Geoagiu: „Prin banii pe care îi luam de pe aceste animale putem sa ne achitam și noi o serie de datorii pe care le avem, sau achiziționam furaje”.

Vezi şi: ISU, reacţie incredibilă la surpările din Bucureşti: Nu putem garanta siguranţa cetăţenilor

Elevii din ultimul an de la Colegiul Agricol Geoagiu își petrec cele mai multe ore din zi, nu în sala de clasă, ci afară, la fermă. Trebuie să învețe cum se cresc animalele și cum se obține hrana cea mai sănătoasă.

Dorin Ghindeanu, elev: „Aici înveți multe, multe etape, facem baloți, totul este făcut de noi”.

Olimpia Marta, medic veterinar: „Este foarte important, pentru că ei, ca viitori tehnicieni, trebuie să se descurce foarte bine în producție”.

La ferma colegiului, elevii cresc acum peste 20 de porci, 20 de vaci şi aproape 40 de oi. Munca lor este lăudată și de localnicii din Geaogiu.

Vezi şi: Cristoiu aruncă bomba: Băsescu e vizat de Scandalul Truică-Andronic-Paul de România

Localnic: „Îi foarte bine, că mai fac așa venituri la buget, și animalele lor sunt sănătoase”.

Localnic: „Or mai vândut și la târguri, or mai dat, și țin la ele, le mai duc iara vara acolo, au terenurile lor unde le pășunează”.

La Colegiul Agricol din Geaogiu sunt aproape 1200 de elevi. Absolvenții clasei a XII -a vor deveni tehnicieni veterinari, tehnicieni în agricultură sau lucrători în agricultura ecologică, anunță Digi24.

Vezi şi: Rămâne Traian Băsescu fără Mișcarea Populară? Anunțul procurorilor

Articole similare

Articole populare