O jumătate de milion de persoane au fost strămutate în decurs de două luni în nord-vestul Siriei, unde regimul lui Bashar al-Assad şi aliatul său rus îşi continuă ofensiva împotriva jihadiştilor şi insurgenţilor, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), informează AFP, potrivit agerpres.
„Începând cu 1 decembrie, circa 520.000 de persoane au fost strămutate (…), cea mai mare majoritate dintre ei – 80% – sunt femei şi copii”, a declarat David Swanson, un purtător de cuvânt al Oficiului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacer
