Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Oana Zăvoranu recunoaște că a vrut să se sinucidă

În prima declarație pe care Oana a dat-o celor de la Antena 1, ea a recunoscut că a vrut să-și pună capăt zilelor din cauză că se simte neîmplinită în plan profesional.

 

Zăvoranu a spus că și-ar fi dorit foarte mult să poată juca în filme, dar acest vis nu s-a împlinit. Ea a fost chemată de cei de la Antena 1, în vară, dar, deși promisiunile au fost mari, negocierile nu s-au concretizat.

 

Potrivit celor de la cancan.ro, Zăvoranu a spus pentru Antena 1 că: ”e trist să mori. E urâtă moartea. Da, am fost acolo. Am vrut să mor. N-a fost făcătură. Am vrut să mă sinucid. Simțean că nu mai sunt iubită. Am fost patru ore departe de voi. S-au spus niște lucruri. E groaznic să fii neiubit și neprețuit! Să-ți dorești să faci lucruri și nu poți. Mi-am dorit foarte mult să fac emisiuni sau filme la voi (n.r. Antena 1). Mi-am vrut cariera înapoi. N-are legătură cu Pepe, el e un capitol încheiat. Eu îmi doream foarte mult să mă sune un regizor, cineva, să mă cheme la un casting. Îmi doresc foarte mult să joc în filme. Mi-am dorit foarte mult să am emisiune la Antena 1, să joc în telenovele. În aceea zi, când am luat pastilele, m-am simțit inutilă. Nici măcar casa mea dragă nu îmi mai era pe plac. Am venit la emisiuni când nu aveam nimic de spus. S-au strâns toate. Mă doare foarte tare capul”.

 

Articole similare

Articole populare