Oamenii de știință lucrează la crearea unui soare artificial
Oamenii de ştiinţă germani au parcurs miercuri o altă etapă de referinţă în cercetarea lor cu privire la energia curată rezultată din fuziunea nucleară făcând teste pe hidrogen într-un reactor supranumit de către unii „soarele artificial”, informează agenţia France Presse, citată de Agerpres.
Cancelarul german, Angela Merkel, a asistat la demararea acestui nou test. În luna decembrie, au fost lansate teste asemănătoare făcute pe heliu. De data aceasta, fizicienii au depăşit limitele dispozitivului gigantic ‘Wendelstein 7-X’, a doua etapă în demersul ştiinţific de a crea plasmă cu ajutorul hidrogenului.
Scopul lor este de a dezvolta o nouă sursă de energie generată prin fuziunea nucleelor de hidrogen, care, de altfel, se produce în mod natural în centrul Soarelui şi al celor mai multe dintre stele.
Procesul constă în supunerea atomilor de hidrogen la temperaturi de până la 100 de milioane de grade Celsius pentru a forţa nucleele lor să fuzioneze, generând astfel energie.
Citește și: HAHAHA Ce s-a întâmplat cu satelitul lansat de Coreea de Nord / VIDEO
Energia obţinută prin fuziune nucleară este considerată ‘Sfântul Graal al energiei curate’, fiind definită ca nelimitată. Aceasta nu prezintă pericolele suplimentare asociate energiei nucleare care au constat în probleme de securitate şi de mediu din cauza deşeurilor radioactive a căror durată de viaţă este de mii de ani.
Mai multe ţări s-au lansat deja în cursa pentru construirea unui reactor, cum este, de pildă, proiectul internaţional de reactor experimental ITER (International Thermonuclear Experimental Reactor).