Badea Gheorghe era un om vârstnic, puțin la trup, cu gura strânsă pungă din lipsa danturii, veșnic zâmbind cu bunăvoință. Era iubit de tot satul, tocmai pentru că nimeni nu l-a auzit vreodată rostind o vorbă aspră, vreo înjurătură, vreun blestem. Câți ani avea nici el nu știa foarte sigur. Când era întrebat când s-a născut spunea cu seninătate: ”Pe vremea culesului.” Deși puterile îl cam lăsaseră, sărea să dea ajutor dacă vedea pe cineva că are nevoie. Venea adesea pe la primărie doar ca să dea binețe.
Acum s-a hotărât să-i dea nepoatei lui un vițel,
