Blocuri, lumini se aprind, se sting, la început aleator, apoi din ce în ce mai ordonat. Proiecția uriașă din spatele scenei ne introduce în urbanul sărăcăcios, în lumea clădirilor cu zece sau mai multe etaje, universul necunoscuților, al indivizilor care trăiesc fără să lase urme, un cartier ca oricare altul în care ar putea locui o oarecare Joyce Carol Vincent, o femeie care ar putea muri în apartamentul ei fără ca cineva să observe (a fost găsită după mai bine de doi ani). Câteva minute mai târziu intră Adam Holzman, care se apucă să cânte First regret, introdu… citeste mai mult