sâmbătă, 12 mai 2012
O analiză între serial și cărți (seria principală și cele patru cărți ce vor apărea la revista Bravo).
Din seria principală am citit primele 3 volume și mi-au plăcut foarte mult. În al 4-lea volum am înțeles că ne spun că A e Mona dar nu știu ce urmează după (în varianta lor originală sunt aprox. 10 volume, cu o carte în plus).
Cărțile sunt foarte savuroase, bănuiesc că asemenea tuturor cărților scrise de Sara Shepard (am mai citit doar Jocul Minciunii#1). Foarte glossy și deschise. Pentru mine o carte deschisă e o carte care face legă
