O nouă înşelătorie marca Onţanu!
Una dintre temele noastre din precampanie, era un plan de relansare economică al Sectorului 2, prin atragerea de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă, iniţiativă intens mediatizată şi realizată cu sprijinul fostului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Nu mică ne-a fost mirarea când am văzut cât de departe poate merge nesimţirea primarului Neculai Onţanu. Pe panourile sale electorale, apare un „citat”, culmea, tocmai al domnului Călin Popescu Tăriceanu: ,,Ar trebui să fie cât mai mulţi primari ca dvs”, scrie liberalul Dan Cristian Popescu pe blog.
„Citatul” este scos din context, a fost făcut acum mulţi ani şi mai ales nu apare cu permisiunea celui citat. Fiindcă pe afişele lui Onţanu nu se precizează cum şi când a fost făcut, se încearcă manipularea grosieră că fostul premier susţine uneperistul în câştigarea celui de al patrulea mandat.
Dl. Tăriceanu a protestat spunând că va reclama situaţia la toate forurile competente. Măgăria lui Onţanu însă rămâne, ea fiind un gen de manipulare ieftină, la fel de ieftină ca gradele cu care se împopoţonează”, mai scrie Dan Cristian Popescu.