Starul născut în Suffolk – Anglia, a făcut carieră în cinematografie timp de patru decenii, filmul cel mai recent în care a jucat este “Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător”, fiind unul dintre cei şapte pitici, care s-a opus lui Kristen Stewart, scrie independent.co.uk.
“Bob Hoskins doreşte să anunţe că se va retrage din această activitate, după ce în toamna anului 2011 a fost diagnosticat cu Parkinson. De asemenea, el doreşte să mulţumească tuturor persoanelor minunate cu care a lucrat şi fanilor, care l-au susţinut de-a lungul timpului”, anunţă un reprezentant al actorului.
Cariera sa artistică a început atunci când, în timp ce stătea la un bar și își savura berea, cineva îl anunța că sus se țin probe pentru o piesă. Așa că s-a dus și bineînțeles a primit rolul. După ce joacă în câteva piese de pe scena londoneză, la sfârșitul anilor 60, Hoskins primește și mai multă atenție odată cu rolurile din serialele Pennies from Heaven și On the Move.
Interpretările sale din filmele britanice The Long Good Friday și Mona Lisa îi aduc laude din partea criticilor și o nominalizare la Premiile Oscar, un premiu BAFTA și un Glob de Aur. A jucat în Brazil (1985) și Super Mario Bros (1993). Hoskins inițial nu știa că filmul Super Mario Bros este realizat pe bază cunoscutului joc video cu același nume, a aflat ulterior de la fiul sau. Într-un interviu din 2007, mărturisește că acceptând să joace în acel film a comis cea mai mare greșeală a sa.
Printre filmele în care a avut roluri se numără: Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător, Cavalerul de oţel, O poveste de Crăciun, Vagabondul milionar, Geppetto.


