Cu ceva ani în urmă, într-o vară, am aruncat un bagaj sumar în Subaru și am pornit-o spre Săpânța, într-un drum întortocheat, pe care-l voiam cu escale pe unde m-apuca pofta de coclauri și cheful de-adăstat fără grabă pe niciunde. Aveam timp cam vreo 3 săptămâni să vorbesc cu mine însumi, singur-cuc, fără să mă întrerupă cineva, chiar dacă nu erau prea multe subiecte de conversație – în anul ăla, ca și în următorul, ceea ce nu știam încă, nimic nu se întrezărea în viitor mai departe de o lună, două, și întreaga incertitudine mă înnebunea de-a… citeste mai mult