O indiancă a câştigat alegerile municipale organizate la începutul lunii mai în cel mai populat stat al Indiei, Uttar Pradesh, în pofida faptului că decedase cu puţin înainte de scrutin. Ashiya Bi a obţinut aproape 44% din voturi, fiind aleasă de susţinători care au dorit să-şi ţină, din respect, promisiunea de a o sprijini, astfel că a fost declarată învingătoare cu titlu postum, informează marţi AFP, potrivit agerpres.
Candidata de 30 de ani, care candida pentru prima dată la alegeri, a murit în urma unei boli, cu 12 zile înainte de data desfăşurării acestora.
