Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Nu pot să mă uit în ochii unor copii bolnavi, din care viața se scurge încet, încet. Nu pot!

Sunt puține lucruri care mă înspăimântă. Dacă vreți, sunt genul de om care, la o adică, s-ar bate cu ursul, dacă aș considera, cumva, că ursul nu are dreptate. Căci, dintre cele lumești pe care le pot lua în piept, nu sunt multe care să mă facă să mă înfior. Dar există ceva care mă face să mă simt neputincios: boala. Și în special boala celorlalți.
Mă implic în foarte multe acțiuni, mai mult sau mai puțin umanitare. Scriu despre ele, donez, îi îndemn pe alții să scrie și să doneze. Îi îndemn să facă ceva, să dea o mână de ajutor. Și, uneori, parti

Articole similare

Articole populare