În aceste zile se lucrează la modificarea Legii Sportului, care, în momentul de față, le interzice cluburilor de drept public să evolueze în Superliga.
Aviz negativ pentru Steaua
Zilele trecute, 30 de deputați din partea Partidului Social Democrat au decis să elaboreze un proiect pentru schimbarea Legii Sportului. Elisabeta Lipă a fost cea care a inițiat totul, iar Senatul României a adoptat deja modificarea, după ce a primit 96 de voturi favorabile, niciunul împotrivă și doar 26 de abțineri.
Ulterior, proiectul de lege trebuie să treacă prin Camera Deputaților pe
