Cand eram mici, eu cu frate-miu, radeam mereu de tata cand manca slanina. Nu doar ca radeam. Incepeam cu scandal, cu maimutareli, ne prefaceam ca ni se face rau, de alerga mama dupa lamaie ca tot acuzam o greata teribila. Nu intelegeam cum poate manca cineva asa ceva. La fel si cu pastrama de oaie la gratar. Noua ni se pareau atunci mancaruri imposibil de mancat. Ei bine, acum amandoi mancam si una si alta, cu mare pofta chiar. Mai mult, alergam – si nu doar prin oras, ci ne-am extins si la nivel national!- dupa cea mai buna slanina si pastrama cea mai delicioasa. Daca ne-ar sti tata ce facem,