În România, orice individ cerebral, capabil de reflecţii detaşate şi neutre, ar putea spune, alături de Shakespeare: “Iată flagelul vremurilor noastre, nebunii conducându-i pe orbi”.
Nu s-ar înşela. Însă, cum “nebun” e un termen pe care artişti ca Van Gogh sau Edgar Allan Poe l-au înnobilat prin creaţie, spre a nu-i confunda pe unii cu alţii, onest ar fi să ne referim la nebunii ce conduc poporul român prin apelativul “diliu”. Diliii din politica dâmboviţeană se disting prin aceea că au în comun un element de nesimţire revoltătoare, care e pentru autoritate

